Cazul Kronospan – Nou succes în instanţă al societăţii civile

Judecătoria Braşov a respins ieri printr-o sentinţă definitivă plângerea înaintată de compania Kronospan România împotriva sancţiunii aplicate de Garda de Mediu Braşov. Prin decizia de ieri, Judecătoria Braţov recunoaşte legalitatea măsurilor de sancţionare luate de Garda de Mediu Braşov pe seama Kronospan, pentru construirea unei fabrici de PAL în oraşul Braşov fără un acord de mediu valabil. Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) a fost intervenient în interesul Gărzii de Mediu.

Kronospan România este cel mai mare producător de plăci PAL din Sud-Estul Europei şi o filială a multi-naţionalei Kronospan. Această companie operează în România în oraşele Sebeş, Braşov şi Constanţa. De-a lungul timpului, activitatea Kronospan s-a remarcat prin încălcarea gravă a legislației privind autorizarea de mediu şi a lucrărilor de construcţii, generând deja un impact semnificativ asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului, datorită emisiilor de substanţe periculoase care se folosesc în procesul de producţie (ex. Formaldehidă).

Autorităţile competente au sancţionat în repetate rânduri ilegalităţile comise de Kronospan însă compania preferă să plătească amenzi de cele mai multe ori simbolice, să evite consecinţele juridice, continuând să polueze mediul şi să afecteze sănătatea oamenilor.

În februarie, 2008, Kronospan a început la Braşov lucrări de construire pentru o nouă fabrică de producere de plăci PAL generând profunde nemulțumiri şi îngrijorări din partea locuitorilor din zonă. Nu mai puţin de 600 de braşoveni au trimis petiţii autorităţilor competente, prin care şi-au exprimat dezacordul faţă de activitatea Kronospan.

În mai 2008 CIDRM a sesizat Garda de Mediu Braşov privind faptul că SC Kronospan Brașov desfășoară lucrări de construcţii în baza unui acord de mediu care şi-a pierdut valabilitatea, solicitand să sancţioneze compania şi să dispună oprirea lucrărilor. Ca urmare a sesizării, Garda de Mediu a sancţionat Kronospan cu amendă şi oprirea lucrărilor.

Ulterior, Kronospan a atacat în instanţă procesul verbal al Gărzii de Mediu. In octombrie 2008 CIDRM a intervenit în acest proces, în interesul autorităţii de mediu (2). Dezbaterile au vizat valabilitatea acordului de mediu obţinut de companie în anul 2002 şi expirat în 2007, înainte de începerea lucrărilor. Mai mult decât atât, acordul de mediu a fost obţinut într-un moment în care legislaţia de mediu din România era mult mai permisivă şi nearmonizată cu directivele europene. În ianuarie 2008, Agentia de Protecţie a Mediului Braşov a pus în vedere Kronospan că pentru obţinerea unui nou acord de mediu, trebuie să parcurgă o nouă procedură de evaluare a impactului asupra mediului, mult mai strictă, cu respectarea directivelor europene relevante. În acest nou context legislativ, Kronospan a luat practic decizia de a ignora complet legea, începând deja în februarie 2008 lucrările de construire.

„Decizia de ieri a instanţei arată importanţa respectării legislaţiei de mediu de către marii poluatori. În acelaşi timp încurajează accesul larg la justiţie pe probleme de mediu al organizaţiilor neguvernamentale care promoveaza protecţia mediului”, a declarat Avocat Dr. Andreea Ciurea, care a reprezentat interesele CIDRM în acest caz.

NOTE
(1) http://www.financiarul.com/articol_9888/firma-kronospan-reclamata-de-brasoveni-la-parlamentul-european.html
(2) Dosar civil nr.9798/197/2008 al Judecătoriei Braşov.

Anunțuri

1 Response so far »

  1. 1

    mihai oancea said,

    Firma nu are nici toate autorizatiile deoarece:
    -firma are autorizatie de functionare de la Registrul Comertului Brasov pe 800mp(intr-o casa de caramida in timp ce fabrica inaugurata in 3.12.2009 are peste 40.0000 mp.(oricine poate scoate un certificat constator de la Registrul Comertului pentru a verifica)
    -cladirea fabrici scriptic nu exista, nefiind intabulata la ANCPI in cartea funciara datorita procesului de rectificare funciara nici astazi 19.02.2010
    -firma a cladit fabrica pe terenuri care nu-i apartin iar autoritatile locale dau din umeri
    La cele mai afirmate mai sus am actele care dovedesc acest lucru.

    Mihai Oancea

    Daca aveti vreo intrebare in plus scrieti-mi la:
    mihaioanceabv@yahoo.it


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: