Brasov 1: Kronospan 0

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu
Campania ‘Sebes fara Poluare’!
Comunicat de presa
Pentru distribuire imediata

Brasov 1: Kronospan 0

Cluj-Napoca, 12 martie 2010  – Curtea de Apel Brasov (1) a suspendat printr-o decizie irevocabila (2) acordul de mediu emis de Agentia de Protectie a Mediului Brasov (APM Brasov) pentru fabrica companiei Kronospan de producere de placi PAL din orasul Brasov. Actiunea in instanta a fost promovata de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM). Suspendarea este valabila pana la solutionarea irevocabila a litigiului care vizeaza anularea acordului de mediu al Kronospan.

Kronospan Romania este cel mai mare producator de placi PAL din Sud-Estul Europei si o filiala a multi-nationalei Kronospan. Aceasta companie opereaza in Romania in orasele Sebes, Brasov si Constanta. De-a lungul timpului, activitatea Kronospan s-a remarcat prin incalcarea grava a legislatiei privind autorizarea de mediu si a lucrarilor de constructii, generand deja un impact semnificativ asupra sanatatii populatiei si asupra mediului, datorita emisiilor de substante periculoase care se folosesc in procesul de productie (ex. Formaldehida, praful de lemn fin PM10).

In februarie 2008, Kronospan a inceput la Brasov lucrari de construire pentru o noua fabrica de producere de placi PAL. Aceasta a generat profunde nemultumiri si ingrijorari din partea locuitorilor din zona, nu mai putin de 7000 de brasoveni trimitand petitii autoritatilor competente. Lucrarile de construire au fost demarate fara un acord de mediu si fara o autorizatie de construire valabile. Numai dupa executarea a peste jumatate din lucrarile de construire, Kronospan a solicitat APM Brasov demararea unei proceduri de evaluare a impactului asupra mediului pentru fabrica si emiterea unui acord  de mediu. Prin urmare APM Brasov a desfasurat o asemenea procedura si a emis acordul de mediu 8/12 august 2009. Inca de la inceputul acestei proceduri, CIDRM precum si numerosi cetateni din Brasov au contestat procedura, aratand in detaliu cum aceasta contravine Directivelor Europene 85/337/EEC privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului, 2001/42/EC privind evaluarea efectelor anumitor planuri si programe asupra mediului precum si 96/82/EC privind controlul asupra pericolelor accident major in care sunt implicate substante periculoase (SEVESO II).

In cadrul actiunii in instanta care a dus la suspendarea efectelor juridice ale acordului de mediu emis de APM Brasov pentru Kronospan, CIDRM a dovedit, printre altele, aceea ca imprejurari de fapt si de drept au generat dubii suficiente privind legalitatea actului precum si urgenta prevenirii unor pagube semnificative asupra sanatatii mediului si a populatiei generate de activitatea Kronospan de la Brasov. Aceste efecte se refera in principal la folosirea in procesul de productie a mai multor substante periculoase, cum este formaldehida. Aceasta a fost clasificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept cancerigena.

La momentul cand acordul de mediu era deja contestat, APM Brasov a emis pentru Kronospan si autorizatie de mediu (nr 295/27 octombrie 2009), necesara pentru punerea in functiune a fabricii. Pe baza acestei autorizatii, Kronospan a inceput procesul de productie la fabrica din Brasov.

“Validitatea autorizatiei de mediu este strict legata de validitatea acordului de mediu pentru proiect. Consideram asadar ca societatea Kronospan nu mai poate exploata legal instalatia de la Brasov si vom solicita toate masurile legale pentru a ne asigura ca vor respecta decizia Curtii”, a declarat Avocat Andreea Ciurea care reprezinta interesele CIDRM in aceasta cauza.

Directorul Executiv al CIDRM, Stefania Simion a comentat de asemenea: “Ni se pare cu adevarat ingrijorator faptul ca deja in prima decada a secolului 21 publicul din Romania trebuie inca sa isi asume responsabilitatea pentru a opri poluarea mediului si afectarea sanatatii populatiei de catre companii precum Kronospan. Romania merita mai mult si facem un apel catre toate autoritatile relevante, a caror functionare pana la urma o sprijinim cu banii nostrii ca platitori de taxe, sa actioneze cu responsabilitate in cazuri de acest gen.”

***

Pentru mai multe informatii va rugam contactati CIDRM la 0264 599 204, Mobil: 0 741588270, e-mail office@centruldemediu.ro sau vizitati http://sebesfarapoluare.ro

NOTE:

(1) Dosar nr 8194/62/2009
(2) Decizia 196/R/2010

Anunțuri

1 Response so far »

  1. 1

    […] în baza unui acord de mediu expirat. Ca urmare din nou a acţiunilor CIDRM, în martie 2010,  Curtea de Apel Braşov a suspendat printr-o decizie irevocabilă noul acord de mediu emis de Agenţia de Protecţie a Mediului Braşov pentru fabrica din Braşov, iar în noiembrie […]


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: